16.01.2020

Noile modele 718 GTS 4.0: plăcere la volan, pentru toate simțurile - News

Intra in lumea Porsche, descopera modelele noastre, ultimele stiri si evenimente.
Program
Centrul Porsche Bucuresti
  • Luni - Vineri
  • 9:00 - 18:00
  • Sambata
  • inchis
  • Duminica
  • inchis
Porsche Service Bucuresti
  • Luni - Vineri
  • 8:30 - 17:30
  • Sambata
  • inchis
  • Duminica
  • inchis
Porsche Service Timisoara
  • Luni - Vineri
  • 8:00 - 17:00
  • Sambata
  • inchis
  • Duminica
  • inchis
Stuttgart. Porsche adaugă două modele sportive cu specificații deosebite în gama sa de mașini sport cu motor central: 718 Cayman GTS 4.0 și 718 Boxster GTS 4.0. Noile automobile cu două locuri sunt alimentate de același motor boxer de patru litri, în șase cilindri, de 294 kW (400 CP), folosit pe 718 Spyder și 718 Cayman GT4. În combinație cu sistemul de transmisie manuală în șase trepte și sistemul de evacuare sport, acesta livrează o putere excepțională și o experiență de condus deosebit de satisfăcătoare. Sprintul de la 0 la 100 km/h se realizează în 4,5 secunde, iar automobilul poate atinge o viteză maximă de 293 km/h. Datorită suspensiei sportive Porsche Active Suspension Management (PASM) din dotarea standard, gărzii la sol coborâte cu 20 de milimetri, precum și sistemului Porsche Torque Vectoring (PTV) cu diferențial spate mecanic cu alunecare limitată, noua generație de GTS realizează un echilibru remarcabil între manevrabilitatea dinamică și confortul zilnic. Pachetul standard Sport Chrono cu aplicația Porsche Track Precision îmbunătățită subliniază, de asemenea, caracterul atletic al acestor sportive cu motor central. Elementele de design contrastante negre și un interior Alcantara® întunecat creează un aspect tipic modelelor GTS.

718 Cayman GTS 4.0 va fi disponibil în România, cu echiparea specifică țării, la un preț de 86.360,68 EUR cu tot cu TVA, în timp ce 718 Boxster GTS 4.0 va avea un preț de 88.390,82 EUR. Ambele modele vor fi disponibile de la sfârșitul lunii martie 2020.

La fel ca în cazul 718 Spyder și 718 Cayman GT4, puternicul motor de patru litri este caracterizat de o eficiență excepțională. Controlul adaptiv al cilindrilor care oprește alternativ unul dintre cele două blocuri de cilindri la sarcini mici, dar și injecția directă de combustibil cu injectoare piezo și un sistem de admisie variabil, contribuie la eficiența mașinii. Motorul GTS impresionează prin rezerva de putere și prin viteza de reacţie. Ajunge rapid la 7.800 rpm și, datorită sistemului standard de evacuare sport cu control dinamic al amortizorului, se bucură de avantajele acustice ale sunetului bogat al motorului boxer în șase cilindri. Modelele 718 GTS 4.0 adoptă sistemul de evacuare sport cu două țevi de eșapament și filtru integrat de particule de benzină de la 718 Spyder și 718 Cayman GT4. Prin designul său de tip șa, acesta lasă loc secțiunii negre contrastante din spate care a fost special dezvoltată pentru modelele GTS.

Cu o manevrabilitate extraordinar de precisă, direcție agilă și virare rapidă, șasiul promite o experiență de condus captivantă. Acesta combină manevrarea dinamică cu suspensia confortabilă, necesară în utilizarea de zi cu zi. Porsche Active Suspension Management (PASM) vine în echiparea standard. Acest lucru merge mână în mână cu garda la sol care a fost coborâtă cu 20 de milimetri în versiunea standard. Opțional, suspensia sportivă PASM coboară garda la sol cu doar 10 milimetri. Alte echipări standard includ componente orientate spre performanță, cum ar fi Porsche Stability Management (PSM), cu modul PSM Sport care poate fi ales separat, pachetul Sport Chrono, inclusiv aplicația Porsche Track Precision îmbuntățită, Porsche Active Drivetrain Support (PADM) și Porsche Torque Vectoring (PTV) cu diferențial spate mecanic cu alunecare spate limitată.

Mașinile sport cu motor central sunt dotate cu jante din aliaj ușor de 20 inci în negru satinat. Anvelopele de înaltă performanță (235/35 ZR 20 în față și 265/35 ZR 20 în spate) înconjoară sistemul îmbunătățit de frânare, care dispune de discuri cu perforaţii încrucișate și etriere roșii. Sistemul Porsche Ceramic Composite Brake (PCCB) este disponibil opțional.

Detaliile întunecate și contrastante reflectă statutul deosebit de sportiv al mașinilor GTS şi se aplică la nivelul buzei spoilerului, al admisiei de aer complet neagră a șorțului frontal Sport Design, al farurilor de ceață față, al stopurilor spate și al barei de protecție posterioare redesenate. În interior, materialul Alcantara® întunecat creează o atmosferă sportivă, elegantă. Materialul este utilizat pe panourile centrale ale scaunelor standard, Sport Seats Plus, precum și pe marginile volanului, pe consola centrală, la schimbătorul de viteze și pe cotierele de pe ambele uși. În 718 Cayman GTS 4.0, acesta acoperă de asemenea stâlpii A și căptușeşte plafonul. În pachetul interior opțional, GTS adaugă o altă culoare de accent: Carmine Red sau Chalk. Aceasta scoate în evidență tahometrul, centurile de siguranță, toate cusăturile decorative, inclusiv emblema brodată GTS de pe tetiere și inscripționarea Porsche de pe covorașele cu margini negre. Finisajele de pe bord, precum și cele de pe consola centrală sunt realizate din carbon.

Modelele 718 GTS 4.0 dispun în dotarea standard de sistemul de infotainment Porsche Communication Management (PCM) cu ecran tactil de șapte inci, de înaltă rezoluție și de pachetul Sport Chrono, inclusiv aplicația îmbunătățită Track Precision. Această aplicație de smartphone, creată inițial pentru automobilele din motorsport, afișează şi înregistrează datele referitoare la performanță pe display-ul PCM, cât timp mașina este utilizată în regim de curse, pentru a fi analizate ulterior. Modulul de navigație online, cu informații despre trafic în timp real, control vocal și Porsche Connect sunt disponibile ca opțiuni. Sistemul de sunet Surround BOSE® și Burmester High-End Surround Sound System sunt, de asemenea, opționale.
Contact